Unul dintre nepoții regretatului Ilie Balaci și-a adunat puterile după ce și-a luat adio de la el și a vorbit despre cât de frumoasă era relația lor, dar mai ales cât de mult l-a ajutat bunicul său în a-și alege un drum în viață.
Moartea subită a lui Ilie Balaci a șocat multă lume, dar familia regretatului fotbalist a fost, evident, cea mai afectată. Toți încearcă acum să păstreze doar amintirile frumoase cu el și să vorbească despre cât de mult bine le-a făcut, chiar dacă sufletul lor este chinuit de această despărțire.
Unul dintre nepoții lui și-a pus sufletul pe tavă într-un interviu cordat telekomsport.ro și a vorbit despre cât de frumoasă era relația cu bunicul lui.
Hristu Trică a vrut să facă fotbal, dar la îndrumarea bunicului său s-a făcut actor. A văzut un alt potențial în el și nu a dat greș.
”Dacă s-ar face un lung metraj despre viaţa lui Ilie Balaci ai putea juca într-un astfel de film?”, întreabă reporterul. ”Fără discuţie. Mai mult, nici nu aş concepe să nu fiu distribuit în rolul principal. Îi semăn foarte mult, am multe din gesturile lui, din expresiile verbale. Ar fi un rol mănuşă”, a spus Hristu.
Provocat să-l caracterizeze într-un singur cuvânt pe Ilie Balaci, Hristu a fost foarte categoric: ”Spectaculos!”.
”Aveam o relaţie foarte apropiată. Foarte strânsă. El a fost cel care m-a îndrumat către actorie. Iniţial am vrut să fac fotbal, dar şi-a dat imediat seama că nu sunt făcut pentru acest sport. Nu pot spune că îmi plăcea în mod special. Mi-a spus direct: „Se vede că nu-ţi place fotbalul. Eşti prea leneş pentru sportul ăsta”. Atunci i-a venit ideea de a-mi sugera să mă îndrept către teatru. „Uită-te la tine cât de frumos eşti. Ai putea să te faci actor. Ar fi un drum bun pe care l-ai putea urma”. Am început să mă gândesc tot mai mult la ideea asta. În clasa a 12-a a intrat într-o trupă de teatru, iar acum sunt student în primul an la UNATC. Şi pentru a continua răspunsul la întrebarea dumneavoastră vă pot spune că eu nu l-am perceput ca bunic. Pentru mine a fost un mentor, un îndrumător, un prieten”, a mai declarat Hristu în același interviu.